Sistemul master-key pentru uşi, sistemul fără de care nici afacere nu este 100% în siguranţă

0

Trăim într-o epocă în care siguranţa este la fel de prezentă în viaţa noastră ca şi frica. Cea din urmă este aproape întotdeauna justificată pe măsură ce hoţii devin din ce în ce mai performaţi, unii nefiind nici măcar nevoiţi să se ascundă pentru că sistemul de închidere din clădirea în care acţionează nu este suficient de bine conceput. Primul sistem de închidere conceput vreodată a fost creat din lemn şi a fost descoperit în Asiria. Egiptenii au dezvoltat sistemul care a ajuns să fie alcătuit din bolţ, dispozitiv de fixare pentru uşă şi cheie. Când cheia era inserată cârligele din dispozitivul de fixare erau ridicate din bolţ permiţând uşii să se mişte. Sistemele de închidere moderne, dar şi cele antice îmbunătăţite au început să se dezvolte începând din secolul XVII când deja se construiau chei şi sisteme de siguranţă din fier. Desigur că de atunci sistemele s-au dezvoltat şi îmbunătăţit, în prezent existând o mare varietate de modele de sisteme de închidere, fiecare cu întrebuinţări diferite. Printre ele se numără şi sistemul master-key. Acesta din urmă este un sistem în care două sau mai multe uşi au fiecare câte o cheie separată, dar o a treia numită cheie master sau mater-key le poate deschide pe ambele. Acest tip de sisteme este utilizat cu precădere în lumea afacerilor sau în cea industrială, găsindu-şi totodată o mulţime de alte întrebuinţări.

Butuci de usa in sistem master key

Sisteme master-key ieftine

Despre asta ştiu cel mai bine proprietarii care au nevoie să menţină un anumit grad de control acolo unde siguranţa şi accesul sunt o problemă de interes major. Cum funcţionează mai precis aceste sisteme master key?

Un sistem de cilindri de usa masterkey este un sistem care este conceput special pentru a oferi o cale de acces pentru anumite proprietăţi, locuri sau clădiri persoanelor autorizate. După cum am precizat sistemul este alcătuit din mai mulţi butuci de uşă ce pot fi deschişi cu cheia ce le aparţine, dar există şi posibilitatea ca o persoană să deţină un set de chei master pentru butucii tuturor acestor uşi. De ce este avantajos un astfel de sistem master-key?

Principalul avantaj al acestor sisteme este faptul că proprietarii de clădiri de birouri, proprietarii de hale industriale, cei care au în grijă instituţii publice sau hoteluri au acces oriunde, oricând în caz de nevoie, sau în caz de urgenţă şi calamitate, incendiu sau alte incidente. Aceştia pot deschide cu o singură cheie toate uşile dintr-o clădire, sau în cazul unui hotel, toate uşile de la un etaj.

În plus, există posibilitatea că dacă proprietarul are mai multe clădiri sau hoteluri cu câte un sistem de butuci în sisteme master key mai poate exista încă o cheie care să deschidă uşile din ambele hoteluri, cheie ce poartă numele de grand masterkey, avantajul fiind că sistemul oferă utilizatorilor o mulţime de posibilităţi de extindere.

Un alt beneficiu, pe lângă siguranţă, poate fi faptul că proprietarul tuturor acestor clădiri nu mai trebuie să poarte cu el o multitudine de chei. Dar acest lucru nu este valabil numai pentru cei care deţin afaceri, ci şi pentru persoanele fizice care pot să deschidă cu aceeaşi cheie uşa de acasă, uşa de la garaj, uşa de la birou, uşa de la casa de vacanţă, păstrând în acelaşi timp şi chei individuale pentru fiecare dintre acele uşi pe care să le poată folosi şi alte persoane. În plus, siguranţa butucilor nu este compromisă din cauza acestui sistem deoarece diferenţele apar în miezul cilindrului, la ordinea pinilor pe cheie şi nu la calitatea lor sau la partea de securitate.

Nu în ultimul rând, în cadrul aceluiaşi sistem master key pot fi integrate şi unul sau mai multe lăcate sau yale adiţionale, adică yale suplimentare de la partea de sus a uşilor de la intrare, putând fi şi ele deschise cu aceeaşi cheie. Prin urmare, fiecare utilizator are libertatea să personalizeze după propriile nevoi sistemul master key.

Produse din această categorie, instrucţiuni şi detalii despre ele găsiţi pe cilindru.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (25 votes cast)
Sistemul master-key pentru uşi, sistemul fără de care nici afacere nu este 100% în siguranţă, 5.0 out of 5 based on 25 ratings
Share.

Autor